În care se vorbeşte despre 'clientul nostru, stăpânul inelelor'

De obicei, mă ţin departe de a aduce exemple foarte concrete ale întâmplărilor personale din lumea dezlănţuită ce se desfăşoară fix de la ieşirea din casă. Însă de data asta, nu pot ierta, nu pot uita, cu atât mai mult cu cât cei mai jos-menţionaţi mi-au stricat o seara frumoasă, numita Gală a Premiilor în Educaţie, în cadrul căreia am avut ocazia foarte plăcutei-revederi cu oameni care chiar au lucruri de spus - iar mulţi dintre ei fac asta foarte bine.

Fără a întinde prea mult răbdarea (sic!) cititorului, evenimentele se desfăşoară după cum urmează:

Comand două taxiuri, pentru mine şi pentru prieteni, să fie fără de număr şi câteodată şi fără de importanţă (taxiurile, nu prietenii). Dra. dispecer mă asigură de durata în minute până la impact, de faptul că ele, maşinile, vor încerca să urce dealul pe care şi-a făcut Poporul casă, iar în caz că le-ar fi dat eroare, voi fi fost sunată şi anunţată.

Până aici, conform planului. Aştept 5 minute, primesc telefonul nefast în care mi se spune să cobor, căci mă aşteaptă în pridvor. Prevăzătoare cum sunt - şi cu înţelepciunea dobândită în atâta amar de vreme - zic "Numai să ne aştepte.." La care vocea încurajatoare - parcă o aud (îngemănată cu vocea antrenoarei de înot în condiţii de percepţie bazată pe fundul bazinului după întrebarea "da' sigur nu mă duc la fund?" ) "Sigur, sigur".

Ei, dacă aţi coborât vreodată dealul de la C1, ştiţi că numai rostogol ajungeţi mai repede, altminteri, e de mers pe-o parte şi de strâns din dinţi, mai ales dacă v-aţi gândit să testaţi aderenţa tocurilor în piatra cubică. De sus, se vedeau taxiuri berechet. De aproape, se mai vedea numai unul care răspundea la numele dorit. Celălalt plecase, căci în astă lume strâmbă, clientul trebuie să fie unde şi când doreşte taxiul şi nicidecum invers.

Orişicum. Ne reorganizăm repede - mă urc alături de un amic - restul să se descurce, fiecare cum poate - survival of the fittest. Nu bine ne trece intersecţia, că din staţie se aude vocea hâjâită (n-am nimic cu dra., era de la interferenţe) solicitând nărăvaş explicaţia cod "Larisa". Cum că de ce Larisa nu e în maşină. La care şoferul, uimit nevoie mare că eu nu sunt Larisa, întoarce maşina, mă depozitează pe mine şi pe amic în locul din care ne preluase şi îmi spune să sun la firmă, să comand altă maşină. Explicaţia: cele 2 (două!) maşini comandate de mine s-au decis a avea lucruri mai bune de făcut decât să mă aştepte. Dacă m-aş cunoaşte, nici eu nu m-aş aştepta - dar cu indicativele respective nu-mi amintesc să mă fi intersectat vreodată.

Puţin şifonată, desigur, şi ironic - fericită de parcă aş fi venit din nou la Gală (a doua oară în aceeaşi seară când mă dădeam jos din taxi la Izvor cu Libertăţii - ah, ironie!), sun la dispecerat şi o întreb de sănătate: de ce au plecat maşinile, de ce plâng ghitările (sic!), şi de ce am fost făcută pachet şi redepozitată fix în locul de pornire (desigur, toate acestea în cuvinte mai puţine şi mai simple, sa nu se creadă că tratez, cumva, cu condescendenţă - mă scuzaţi).

Domnişoară (mai bine mi-ar fi tras o înjurătură - aceea ar fi justificat mai mult tonul) - au plecat. Cât să mai aştepte?

Păi aţi spus că aşteaptă. Şi dacă nu au aşteptat, puteaţi măcar să mă anunţaţi.

Au ajuns la fără un sfert. Au aşteptat 21 de minute. (n.n. verificat pe telefon - întreg tam-tam-ul a durat 15 minute - inclusiv această conversaţie). Domnişoarâââââ (deja identificam nuanţe de lac de unghii) - mai vreţi să vă chem maşină, sau nu? (a se citi: taim iz mani)

Aş fi vrut să daţi dovadă de profesionalism. (şi am mai zis nişte cuvinte în care explicam situaţia şi mă aşteptam, în naivitatea mea, să mi se ceară scuze şi, eventual, să mi se ofere un abonament gratuit la compania respectivă).

Păi sunteţi cam pretenţioasă. (alte cuvinte la ton foarte înalt, pe care nu le auzeam din cauza zbaterii tâmplelor). Nu mai am maşini libere. (introduceţi aici tonul telefonului)

Adusă acasă în companie mai selectă, am intrat pe net (unde intră omul când are o supărare) şi sunt mândră că primul lucru făcut nu a fost updat-area statusului pe FB, nici scrierea acestei prea-lungi terapii anti-frustrare - ci o plângere către companie. Nu am dat detalii de oră-loc-indicativ-dată etc. pentru că nu vreau să contribui (ah, naivitate!) la sancţiuni pre-Crăciun ale unei făpturi nevinovate (era să spun " cari nu cuvântă"). Însă le-am recomandat să investească mai mult în partea de treining pentru dre.le dispecer (da' nu de ăla cu care să meargă, mândra, la sală), şi să mai lucreze la fişa de post, ca să nu-şi piardă câte trei clienţi pe seară.

Până la urmă, v-am povestit toate acestea ca să le fac tot lor un bine: să îi feresc, în cazul în care se întâmplă să fiţi şi voi aşa, pretenţioşi, de incompatibilităţi nefericite.

Aşadar, dacă trebuie să mergi cu taxiul, încearcă să nu îi deranjezi pe cei de la Speed Taxi. Acum ştiu şi de unde le vine numele. Pleacă foarte repede, uneori chiar şi în absenţa clientului.

Later edit: iată, cred, nu sunt eu absurdă:
http://www.danfintescu.ro/2010/10/31/speed-taxi-o-marca-romaneasca/
http://reclamatieonline.ro/reclamatii/details/nesimtirea-speed-taxi.html
http://www.olix.ro/2010/11/03/si-am-patit-o-si-cu-speed-taxi/