464

La 464 zile de la ultimul meu update pe Twitter si la fix un an de la plecare, m-am întors. Desigur, nu mă aştept să mai fie cineva pe aici să mai citească. Am fugit, mişeleşte, de scris - şi iată, mă întorc spăşită, precum către un bun şi vechi prieten cu care nu prea ţii legătura, dar cu care reuşeşti tot timpul să legi lucrurile de acolo de unde se ante-dezlegaseră.

Nu am avut timp, nici răgaz, nici tragere de inimă înspre a scrie. Cu toate acestea, am tot scris, dar într-alte direcţii - spre lucrări şi rapoarte şi disertaţie şi cursuri de vară şi e-mailuri şi post-uri pe Facebook şi scrisori de intenţie şi cv-uri. Mi-am înscris în minte şi suflet amintirile unui an, despre care am să povestesc şi aici, de nu va fi cu bănat - încetişor, pâş-pâş.

Starea mea de spirit este foarte apropiată de ceea ce simţeam la întoarcerea din 2008. Însă acum, analizând cu bruma de matematică ce m-a bântuit în liceu, mă aflu la 3 ani de acel moment, aşadar nu-mi mai prea permit zbateri filosofice şi timp de reacomodare. Viitorul se întâmplă acum. La 16 ani, aveam impresia că tot ce trece de 25 e mai aproape de 60 decât de mine. Acum, îmi dau seama că aveam dreptate. Acum, jubilez cu schimbarea titlului blogului din 'fragmente' în 'bucăţi'.

Dar nu-i vreme de înstristare. Am şi eu o întrebare (intenţia de a rima a fost departe de mine). Cum de cartea de identitate românească (sau cartea românească de identitate) nu are data naşterii frumos bătută la maşină, chiar de, ea, data, n-are nicio vină? Că parcă de prea multe ori a trebuit să explic: ' dacă eşti băiat, aici e 1, iar dacă eşti fată, este 2...' Cel mai greu a fost cu 0-urile. Şi a trebuit să le spun că în unele culturi ele reprezintă simboluri ale infinitului. Într-un fel. Mai ales dacă arată ca un 8. Întors.

Întoarsă,

Simona