Școala generală

Din clasa a III-a, din pricina unor condiții de mediu - pricină pe care curând aveam să o văd drept grație, datorită, mulțumită - m-am strămutat cu foaie matricolă, frici copilărești și ghiozdan pătrat la Școala nr. 11 „Ion Heliade Rădulescu”.

Spre deosebire de școala pe care tocmai o părăseam, Școala nr. 11 mi-a apărut prin prisma experienței celor aproape 9 ani pe care îi aveam - drept un loc fermecat. Atunci când treceți pe lângă Muzeul Țăranului - sau vă opriți pentru un platou tradițional la Clubul muzeului, vă aflați chiar pe lângă școala mea. Pe zidul de la șosea, se mai poate citi încă inscripția Școală Comunală. Și cumva, de fiecare dată când trec pe acolo, mi se strânge inima de emoție.

Dintre toate etapele academice - școala generală mi-a rămas cea mai dragă amintire. Și, foarte probabil, a avut și cea mai mare influență asupra mea. Colegi, profesori, d-na învățătoare Ioniță. Tema și teama de matematică :) Primele olimpiade. Acoladele de la istorie, moi aussi-ul de la geografie, descoperirile din orele de română, băiatul care mi-a cerut prietenia - și care, ea prietenie odată acceptată - m-a făcut să nu-i mai vorbesc până la finalul clasei a 8-a :)

La orele de sport, jucam volei, iar onoarea supremă era să fii printre primii aleși de căpitanul uneia dintre echipe (mai ales dacă se nimerea să fie chiar băiatul de care îți plăcea în secret ;)). Networking-ul, pare-se, funcționa încă de pe atunci. Deschiderea anului școlar și careul. Premierea. Prin ce localitate intră Dunărea în țară?

În clasa a 4-a, aveam cheia de la dulap (cel în care erau aruncați cu o zi înainte bureți albiți de cretă, găletușa pentru apă, vreun caiet uitat) - și eram printre primii care ajungeau în clasă, pentru a-l descuia. Astfel, iarna asistam uimită la spectacolul aprinderii și încălzirii sobelor din clasă. Parcă întreaga școală - ca o casă veche - se trezea din gerul de afară și se pregătea să întâmpine mulțimile gălăgioase, întinerind.

Războaiele daco-romane, regula de 3 simplă, euglena verde, comentariul poeziei lui Vasile Alecsandri: prin comparația „ca un vis de tinerețe printre anii trecători, autorul, ingrozit de trecerea timpului...”, traforajul de la orele de tehnologie :). Treceți batalioane române Carpații - când răsuna școala de patima cu care cântam, convinși fiind că „nădejdea e numai la noi”.

La Școala 11 am învățat ce înseamnă responsabilitatea, competiția în regim de fair-play, am descoperit lumea frumos, căci școala ne-a lăsat să copilărim. Amintirile acelor ani, chiar dacă presărate câteodata cu mici răutăți ale vârstei, mi-au rămas în suflet ca lucru de preț. În acei ani am acumulat, am citit, am învățat, am fost - cel mai mult. Școala 11 ne-a ajutat să devenim și, indiferent de sentimentele cu care am părăsit-o, sunt sigură că toți cei din generația mea se întorc, din când în când, fie chiar numai cu gândul, cu drag către „Când aveam 7 ani, am pășit prima oară...pragul școlii sfios și speriat...” Pentru mine, Școala 11 a stabilit standardul pentru tot ceea ce avea să urmeze.

Fără să fi rămas cu vreo prietenie pe viață - cum poate se mai întâmplă - fără să pot descrie ce anume exact mi s-a întipărit în minte - școala 11 va rămâne mereu o stare de spirit.

Într-una dintre săptămânile trecute, am fost la o serbare de clasa a 3-a - a d-nei învățătoare Gheorghe.

Scena, pe care am avut și noi mai toate serbările - și care atunci îmi părea imensă - a făcut loc altor emoții, altor speranțe. Niște copii incredibili - deschiși, prezenți, lipsiți de timiditate - însă cu buna purtare care să le facă cinste. Niște copii cărora nu le este teamă să greșească, nu le este teamă să fie apreciați ori să se bucure, copii care întreabă atunci când nu știu și care privesc cu atât de multă încredere către ce va fi. O oră petrecută în fosta mea școală, la 14 ani distanță în timp de la ultima serbare. Cum să te miri că învățătorii ori profesorii nu par a îmbătrâni vreodată? Înconjurat de atâtea deveniri, rămâi - cum altfel? - dacă nu „ca un vis de tinerețe”.


Însă nu pot să nu mă mir. Și să nu mă întreb. Când am uitat să fim așa cum eram atunci?