Dacă aș fi scris despre asta acum o lună, cu siguranță aș fi mâncat din litere din cauza săritului într-un picior, activitate desfășurată simultan cu scrisul.
După un proces lung și pe alocuri frustrant de adunare a informațiilor și actelor, de obținere a recomandărilor, de identificare a cursurilor și universităților, de realizare a scrisorilor de intenție prin care să arăt că eu mi-s candidatul ideal și de înregistrare online a candidaturii mele pentru un program de master în UK - în cele din urmă, universul a conspirat.
Am primit oferte de la toate cele 4 universități la care am aplicat - în ordinea sosirii plicurilor - University of Edinburgh, King's College, University of Manchester și University of Oxford. Cum e foarte adevărată zicala conform căreia atunci când vor să ne pedepsească, zeii ne îndeplinesc rugile, iata, pune-te pe ales! Liste peste liste, pros&cons, programe mai bune, sisteme mai apropiate de ceea ce-mi doresc, vreme mai ploioasă sau mai însorită etc. Am luat în calcul totul și am ignorat voit aspectul financiar. Mi-am propus să consider banii drept un mijloc, iar scopul în sine l-am păstrat naiv și pur, departe de lumea dezlănțuită.
După ce decizia de principiu a fost luată înspre îndeplinirea unui vis din copilărie (cred că am mai citat pe aici ce spunea Heimito von Doderer, cum că fiecare persoana iși poartă copilaria ca o galeată pe cap. Numai ceva mai târziu descoperim ce era în ea, însă conținutul ei se prelinge pe noi pentru tot restul vieții...), însă și pentru programul academic și experiența de „once in a lifetime” - cu alte cuvinte, 3-0 pentru Oxford - m-am oprit din săritul într-un picior. Și a început datul nervos, din același picior, generat de izbirea în plinavânt a realității pragmatice, măsurată în cifre și mai puțin în ideal.
E drept, fac tot ceea ce-mi stă în putință - o nouă serie de aplicații pentru finanțări, burse private, sponsorizări - gândesc pozitiv, mă și văd trecând cu privirea împăienjenită peste cele 170 de mile de rafturi de bibliotecă pe care le voi găsi în explorările mele academice prin Oxford (mai exact pentru MSc. Comparative & International Education). Însă nu pot să nu mă gândesc și la descurajantul „dar dacă”.
Cum și pe cine să conving că investiția merită? Printre atâtea cazuri de persoane ale căror viață depinde de o sumă apropiată de cea de care am eu nevoie, printre atâtea crize financiare, dezastre naturale, protecția mediului, programe de raising awareness, spoturi publicitare și alte asemenea investiții, cum pot argumenta că merit?
Din nou, e drept, mă bucur de reușită și aș fi fățarnică de aș susține altminteri. Mi s-a umplut inima de bucurie, puține lucruri mai par greu de realizat, cred că munca și implicarea reprezintă rețete pentru succes și mai cred că atunci când crezi cu adevărat în ceva, ți se întâmplă.
Însă mai cred că, de multe ori, reușita oferă și măsura eșecului.
După un proces lung și pe alocuri frustrant de adunare a informațiilor și actelor, de obținere a recomandărilor, de identificare a cursurilor și universităților, de realizare a scrisorilor de intenție prin care să arăt că eu mi-s candidatul ideal și de înregistrare online a candidaturii mele pentru un program de master în UK - în cele din urmă, universul a conspirat.
Am primit oferte de la toate cele 4 universități la care am aplicat - în ordinea sosirii plicurilor - University of Edinburgh, King's College, University of Manchester și University of Oxford. Cum e foarte adevărată zicala conform căreia atunci când vor să ne pedepsească, zeii ne îndeplinesc rugile, iata, pune-te pe ales! Liste peste liste, pros&cons, programe mai bune, sisteme mai apropiate de ceea ce-mi doresc, vreme mai ploioasă sau mai însorită etc. Am luat în calcul totul și am ignorat voit aspectul financiar. Mi-am propus să consider banii drept un mijloc, iar scopul în sine l-am păstrat naiv și pur, departe de lumea dezlănțuită.
După ce decizia de principiu a fost luată înspre îndeplinirea unui vis din copilărie (cred că am mai citat pe aici ce spunea Heimito von Doderer, cum că fiecare persoana iși poartă copilaria ca o galeată pe cap. Numai ceva mai târziu descoperim ce era în ea, însă conținutul ei se prelinge pe noi pentru tot restul vieții...), însă și pentru programul academic și experiența de „once in a lifetime” - cu alte cuvinte, 3-0 pentru Oxford - m-am oprit din săritul într-un picior. Și a început datul nervos, din același picior, generat de izbirea în plinavânt a realității pragmatice, măsurată în cifre și mai puțin în ideal.
E drept, fac tot ceea ce-mi stă în putință - o nouă serie de aplicații pentru finanțări, burse private, sponsorizări - gândesc pozitiv, mă și văd trecând cu privirea împăienjenită peste cele 170 de mile de rafturi de bibliotecă pe care le voi găsi în explorările mele academice prin Oxford (mai exact pentru MSc. Comparative & International Education). Însă nu pot să nu mă gândesc și la descurajantul „dar dacă”.
Cum și pe cine să conving că investiția merită? Printre atâtea cazuri de persoane ale căror viață depinde de o sumă apropiată de cea de care am eu nevoie, printre atâtea crize financiare, dezastre naturale, protecția mediului, programe de raising awareness, spoturi publicitare și alte asemenea investiții, cum pot argumenta că merit?
Din nou, e drept, mă bucur de reușită și aș fi fățarnică de aș susține altminteri. Mi s-a umplut inima de bucurie, puține lucruri mai par greu de realizat, cred că munca și implicarea reprezintă rețete pentru succes și mai cred că atunci când crezi cu adevărat în ceva, ți se întâmplă.
Însă mai cred că, de multe ori, reușita oferă și măsura eșecului.
7 comments:
De cat mai ai nevoie?
de mai mult timp :)
:) 17 keep us posted :)
bai felicitari!
ce ciudat e sa imi vad munca de un an si totodata si rezultatele si viitorul trecut pe hartie, fara sa fiu eu autorul. ba mai mult, chiar si saritul intr-un picior l-ai surprins.
eu am decis, in cele din urma, sa merg la University of Helsinki, MSc Ethnic Relations, Cultural Diversity and Integration. si bineinteles, acum urmeaza vanatoarea de finantari, ce e drept mai lejera decat a ta, in Scandinavia scoala fiind gratuita.
Felicitari! Oxford rulz. Nu te cunosc si ma bucur asa de tare pentru tine cum numai cineva care n-a intrat el insusi (si care intelege cat e de greu) poate. O sa ai parte de un an minunat acolo!
Bibliotecile si formal-urile si profii neconventionali de care a auzit toata lumea desi n-au publicat o litera si cladirile harrypotteresti si aspectul ala freaky seara tarziu cand curtea colegiului nu mai e luminata decat prin ferestrele capelei:> You caused some serious interview flashbacks here.
Simona, felicitari!! sunt bucuroasa pentru tine si convinsa ca meriti tot ceea ce ti se intampla! ;) cat despre finantare, sunt convinsa ca ai sa gasesti timpul :)
te pup
@larisa: multumesc! felicitari si tie! sper sa iti iasa toate asa cum iti doresti!
@Anonymous: Multumesc tare mult pentru comment! Mi-a oferit si mai mult entuziasm :)
@ Madalina: Iti multumesc! sper sa se intample lucruri bune - la timpul lor - prezent si viitor:)
Post a Comment