Când eram mică (e prima dată, cred - când nu scriu „mai mică”), am învățat să joc șah chinezesc. Un fel de dame de-ale noastre. Nu am dezvoltat niciodată strategii, nu am învățat mișcările potrivite, ori începuturi care să garanteze victoria. Și cu toate astea, se întâmpla, adesea, să câștig. Nu mi-a părut vreodată a fi importantă deschiderea - prima mutare. E o alegere oarecare, poate mai complicată decât ar fi cazul, pentru a-mi impresiona adversarul și a-l face să creadă că există gândul mutării de după. Arareori.
De cele mai multe ori, jocul mi se construiește pe parcurs. Nu mă concentrez niciodată pe o singură direcție de deplasare, pornesc pe mai multe flancuri deodată, schimb mutările în funcție de situația de moment. Desigur, nu lipsește complet strategia - pe care o numesc pornescdincolțulăsta-și-ajungîncelalalt. Cea mai mare satisfacție - când după ce îți pare că ești blocat în mijloc, jocul ți se așterne înainte de la sine. Când spațiile goale nu sunt lipsuri, ci căi de a merge mai departe. Când zonele de abundență mărgelată sunt departe de ideal, tocmai pentru că nu te lasă să vezi oportunitățile de a crește în joc.
Vi s-a întâmplat vreodata să vă întrebați cum de se întâmplă să ajungeți într-un loc? Și cum de în acel loc ați cunoscut tocmai o anume persoană? Și cum luni sau ani mai târziu, acea anume persoană, din acel anume loc - vă schimbă viața? Iremediabil. Irevocabil. Indubitabil.
Când realizezi așa un lucru, începi o reconstrucție inversă. Găsești sensuri ascunse, găsești semne pe care n-ai știut vreodată să le vezi, înțelegi de ce a trebuit să pierzi tramvaiul, de ce ai mai întârziat la birou 10 minute, de ce ai fost blocat în mijloc. Începi să refaci parcursul care te-a adus aici. Cauți cuvântul care a convins, mulțumesc-ul care a contat, refuzul care a declanșat schimbări. Înțelegi că eșecul de acum - se poate transforma oricând într-o șansă viitoare. Începi să vezi altfel spațiile goale și să treci repede peste momentele de complet, care uneori te țin în loc.
Esențial în joc este să faci prima mutare. Indiferent de unde, însă mereu important către ce. Bizar cum obiectivul final este să muți toate piesele dintr-un loc - într-un alt loc identitic, aflat pe partea opusă. Când reușești - clipă de bucurie.
Apoi, întorci tabla de joc și o iei de la capăt.
De cele mai multe ori, jocul mi se construiește pe parcurs. Nu mă concentrez niciodată pe o singură direcție de deplasare, pornesc pe mai multe flancuri deodată, schimb mutările în funcție de situația de moment. Desigur, nu lipsește complet strategia - pe care o numesc pornescdincolțulăsta-și-ajungîncelalalt. Cea mai mare satisfacție - când după ce îți pare că ești blocat în mijloc, jocul ți se așterne înainte de la sine. Când spațiile goale nu sunt lipsuri, ci căi de a merge mai departe. Când zonele de abundență mărgelată sunt departe de ideal, tocmai pentru că nu te lasă să vezi oportunitățile de a crește în joc.
Vi s-a întâmplat vreodata să vă întrebați cum de se întâmplă să ajungeți într-un loc? Și cum de în acel loc ați cunoscut tocmai o anume persoană? Și cum luni sau ani mai târziu, acea anume persoană, din acel anume loc - vă schimbă viața? Iremediabil. Irevocabil. Indubitabil.
Când realizezi așa un lucru, începi o reconstrucție inversă. Găsești sensuri ascunse, găsești semne pe care n-ai știut vreodată să le vezi, înțelegi de ce a trebuit să pierzi tramvaiul, de ce ai mai întârziat la birou 10 minute, de ce ai fost blocat în mijloc. Începi să refaci parcursul care te-a adus aici. Cauți cuvântul care a convins, mulțumesc-ul care a contat, refuzul care a declanșat schimbări. Înțelegi că eșecul de acum - se poate transforma oricând într-o șansă viitoare. Începi să vezi altfel spațiile goale și să treci repede peste momentele de complet, care uneori te țin în loc.
Esențial în joc este să faci prima mutare. Indiferent de unde, însă mereu important către ce. Bizar cum obiectivul final este să muți toate piesele dintr-un loc - într-un alt loc identitic, aflat pe partea opusă. Când reușești - clipă de bucurie.
Apoi, întorci tabla de joc și o iei de la capăt.
3 comments:
"Când spațiile goale nu sunt lipsuri, ci căi de a merge mai departe". Foarte frumos!
"Când spațiile goale nu sunt lipsuri, ci căi de a merge mai departe". Foarte frumos!
Multumesc. Este meritul spatiilor
Post a Comment