vine dinspre Maica Domnului, trece pe la Lizeanu, își continuă parcursul pe strada Viitorului (cu două sensuri, desigur) și ajunge către Armenească și Sf. Vineri. Însă tramvaiul 16 despre care vă povestesc eu, nu a mai făcut asta de mai bine de un an - și jumătate.
S-au reparat șinele de tramvai - când pe o parte, când pe alta. S-au făcut refugii noi, s-au pus luminițe (becuri, nu doamne) și s-au montat grilaje de protecție, așa încât dacă vezi tramvaiul de departe, sa nu poți ajunge la el decât ocolind multe zeci de metri de gard lucios. Desigur, nu vei ajunge la timp. Desigur, vatmanul, indiferent de cât de frig este afară, nu-ți va deschide ușile, chiar dacă tramvaiul încă este în stație, pentru că tocmai acela s-a nimerit a fi tramvaiul vreunei stimabile rude de-ale dumnealui.
Astăzi, după luni și luni de-a rândul în care m-am obișnuit cu ideea ca 616 (autobuzul temporar) nu contribuie la ajungerea mea fericită dintr-un loc într-altul, ci numai la apropierea cvasi-indecentă de tot felul de cetățeni, am zărit oameni (nu vă mint!) pe refugiile paralele - grație celor două sensuri de mers - într-o stație a tramvaiului 16. Fericită - ba chiar mi s-ar fi putut vedea lacrimile daca nu ar fi fost atât de frig - m-am aliniat pe refugiu, simțindu-mă mai apropiată de cei cu care împărtășeam această experiență - aproape religioasă.
16-le apare din sens opus, oprește în stația provizorie a autobuzului 616 - aflată la 100m de refugiu, apoi trece în viteză pe lângă refugiul înțesat de posibili călători plătitori de abonament. De pe o parte și de alta, refugiu și om - în fața naturii dezlănțuite. Murmurând printre buze, nițel dezorientați, toți potențialii călători se reorganizează și pornesc, pe jos. În timpul ăsta, nici pomeneală să se discute faptul evident că vatmanul n-a catadicsit să respecte - nu numai oameni, dar nici măcar refugii. Pe partea mea de refugiu însă, se lua în calcul varianta mai plauzibilă, desigur, că de fapt tramvaiul a oprit bine unde a oprit și că ar fi vorba (căci așa se aude) să se mute cu totul refugiile (abia construite, vă zic!) la 100 m mai încolo, fix în locul indicat de tramvaiul anterior.
În timpul acesta, câteva doamne (nu luminițe) încărcate de pungi, mai mult degradabile, decât bio, făceau de pază între stația proaspat plantată și stația incertă a autobuzului provizoriu 616, pesemne nu cumva să rateze mutarea.
S-au reparat șinele de tramvai - când pe o parte, când pe alta. S-au făcut refugii noi, s-au pus luminițe (becuri, nu doamne) și s-au montat grilaje de protecție, așa încât dacă vezi tramvaiul de departe, sa nu poți ajunge la el decât ocolind multe zeci de metri de gard lucios. Desigur, nu vei ajunge la timp. Desigur, vatmanul, indiferent de cât de frig este afară, nu-ți va deschide ușile, chiar dacă tramvaiul încă este în stație, pentru că tocmai acela s-a nimerit a fi tramvaiul vreunei stimabile rude de-ale dumnealui.
Astăzi, după luni și luni de-a rândul în care m-am obișnuit cu ideea ca 616 (autobuzul temporar) nu contribuie la ajungerea mea fericită dintr-un loc într-altul, ci numai la apropierea cvasi-indecentă de tot felul de cetățeni, am zărit oameni (nu vă mint!) pe refugiile paralele - grație celor două sensuri de mers - într-o stație a tramvaiului 16. Fericită - ba chiar mi s-ar fi putut vedea lacrimile daca nu ar fi fost atât de frig - m-am aliniat pe refugiu, simțindu-mă mai apropiată de cei cu care împărtășeam această experiență - aproape religioasă.
16-le apare din sens opus, oprește în stația provizorie a autobuzului 616 - aflată la 100m de refugiu, apoi trece în viteză pe lângă refugiul înțesat de posibili călători plătitori de abonament. De pe o parte și de alta, refugiu și om - în fața naturii dezlănțuite. Murmurând printre buze, nițel dezorientați, toți potențialii călători se reorganizează și pornesc, pe jos. În timpul ăsta, nici pomeneală să se discute faptul evident că vatmanul n-a catadicsit să respecte - nu numai oameni, dar nici măcar refugii. Pe partea mea de refugiu însă, se lua în calcul varianta mai plauzibilă, desigur, că de fapt tramvaiul a oprit bine unde a oprit și că ar fi vorba (căci așa se aude) să se mute cu totul refugiile (abia construite, vă zic!) la 100 m mai încolo, fix în locul indicat de tramvaiul anterior.
În timpul acesta, câteva doamne (nu luminițe) încărcate de pungi, mai mult degradabile, decât bio, făceau de pază între stația proaspat plantată și stația incertă a autobuzului provizoriu 616, pesemne nu cumva să rateze mutarea.
3 comments:
din cate imi amintesc trebuie sa vina ziua ta cred k p 6 asa k iti spun LA MULTI ANI! si fie k toate visele tale sa devina realitate te pup HAPPY BIRTHDAY!
26
@ alex : multumesc pentru urari!
@ Anonymous: corect ;)
Post a Comment