Perimetrul de după

În vara anului (tocmai) trecut, am fost cuprinsă de o panică existențială. Din vâltoarea proiectelor, examenelor finale, pregătirilor pentru licențe, m-am apropiat, pe neștiute, de perimetrul de după. Perimetrul în care știam că voi ajunge odată și-odată. Cu toate astea, rar mi-am permis să mă gândesc că se va întâmpla așa de repede.

Până în vara trecută aveam mai totul programat - știam că urmez pașii firești - de la școala primară până la absolvirea facultății. Fiecare dintre acești pași a reprezentat o piatrădetemelie, bifată cu succes. Brusc, reguli noi.

Ce este perimetrul de după?

Este acea intersecție de spațiu, timp, materie în care lucrurile nu mai sunt ceea ce au fost în perimetrul de dinainte.

Perimetrul de dinainte se definește prin copilărie/adolescență liniștită, cu planuri, idealuri și idealism, optimism exacerbat, avântul lui leștiupetoate și lasăcămăfac-eumare. În perimetrul acesta, cronologia se calculează în semestre, sesiuni și vacanțe. Este zona în care judeci tot ce-i în jurul tău după standarde personale și categorice, zona în care tu poți mai bine, tu știi mai bine, tu ai face altfel. Zona în care știi că poți face orice, iar faptul că stai cu ai tăi, lucrezi pe un part-time, sau îți resuscitezi viața socială de la o bursă la alta - reprezintă numai detalii temporare, care se vor schimba, desigur, în curând.

Perimetrul de după nu este nimic din toate acestea. Aici, viața reală pare mai reală decât ai văzut la televizor. Aici, trebuie să te preocupi de planuri pe termen lung, de decizii care îți vor afecta serios tot restul vieții, decizii de care nu-i (mai) poți învinui pe alții, trântind ușa de la cameră și țipând afectat(ă) Lasă că o să vedeți voi...

Și așa - apar problemele cu perimetrul de după:

1. te panichezi, intri într-o stare de fibrilație puternică, uiți de tot ce-ți doreai cu adevărat, de visele tale, de obiectivele aliniate pe coperta agendelor vechi, te angajezi într-un loc ce nu-ți trezește neapărat sentimente de împlinire, te gândești că e numai temporar, te obișnuiești, joci rolul de om-mare și pare că îți place, cunoști pe cineva, pe altcineva, te așezi la casa ta, și momentul în care treci în următorul perimetru (perimetrul celălalt) va fi provocat de trântirea unei uși din spatele căreia se va auzi un patetic Lasă că o să vedeți voi...În acest nou perimetru, dacă ești bărbat - vei trece prin criza vârstei mijlocii, iar dacă ești femeie - îl vei acuza pe bărbat că trece prin criza vârstei mijlocii.

2. crezi că ai putea face atât de multe lucruri, încât ajungi să nu mai faci nimic și cazi într-o dulce visare a potențialului tău fantastic, neîmplinit în(că)să. Căci ai putea face atât de multe lucruri și nu vrei, Doamne ferește!, să-ți limitezi posibilitățile. Nimic/nimeni nu pare destul de bun pentru tine, se accentuează tendințele de judecare a aproapelui, îți maschezi frustrarea și temerile printr-o atitudine detașata de je m'en fiche-ism, asezonată cu ceva sarcasm, pierzi timp prețios gândindu-te cât de prețios/prețioasă ești sau ai putea fi, tragi cu coada ochiului la cei care joacă rolul de om-mare și îți dai voie pentru o clipă să te minunezi că ei pot. După ce toate rudele, de la cele primare, până la grade îndepărtate și vecini se preocupă de viața ta amoroasă și știu ele unbăiatbunșimuncitor, respectiv ofatădefamilie-și-undemaipui-gospodină, te panichezi, intri într-o stare de fibrilație și continui cu punctul 1.

3. îți iei timp pentru tine. Te gândești. Până să treci în perimetrul de după, ai făcut destule lucruri încât să știi ce îți dorești să faci mai departe. Nici măcar perimetrul celălalt nu te sperie, pentru că până a ajunge acolo, vei face exact ceea ce-ți place, vei bifa pe rând fiecare obiectiv de pe coperta agendei (sau ușa șifonierului, după caz), vei fi preocupat de fericirea ta și nu vei avea timp de meschinării, îi vei ajuta pe ceilalți pentru că așa simți că e mai bine, nu pentru că aștepți mulțumiri și recunoaștere publică. Nu-ți va fi teamă să încerci, să schimbi ceea ce nu-ți place și să o iei de la capăt. Desigur, asta nu înseamnă că te vei afla într-o eternă căutare, căci asta te-ar aduce la începutul punctului 2 - și nu e niciodată prea plăcut să te afli la începutul unui punct.

Cum în vara anului (tocmai) trecut, am trecut razant (a se citi: am înțepenit pe acolo o vreme) pe lângă punctul 2, privind cu jind către 3, am luat măsuri corespunzătoare. Listele. O listă pentru toate lucrurile pe care le-am făcut. O listă pentru calități. O listă pentru defecte. O listă pentru ce mi-aș dori să fac.

Trăgând linie de final, am realizat intersecții peste intersecții și reuniuni:

(ceea ce îmi place + ceea ce pot* + ceea ce aș face, cu rezultate peste medie) = ceea ce vreau

* oareșicum relativ, deoarece, nu uitați, am fost înțepenită o perioadă în punctul 2, al potențialului fantastic.

Și astfel, am ajuns într-o nouă dimensiune: perimetrul dintre. Zona de scuză invocată de liste, zona de așteptare, zona în care știi ce vrei, știi că poți, dar nu știi cum.

Anul acesta, la cât de rotund îmi pare, prevăd un potențial de identificare a instrumentelor și mecanismelor care să mă aducă în locul fericit încălzit sub punctul 3.

Iar dacă nu va fi posibil, vreau o cutie de înghețată și un film bun.